Chec pufos

Îmi doream de ceva timp o formă de guguluf, până când am găsit una asemănătoare. E mai aplatizată decât cea originală, însă îmi place enorm.

Nu voi numi prăjitura guguluf, ci un chec clasic într-o formă puțin diferită. Am folosit ingredientele de la checul pufos al mamei, la care am adăugat, preferențial, câteva banane coapte, care zăceau pe masa din bucătărie.

Ingrediente:

  • 7 albușuri 
  • 7 gălbenușuri
  • 200 grame de zahăr
  • 200 grame făină 
  • 35 ml ulei 
  • 10 grame praf de copt
  • un praf de sare
  • câteva picături de zeamă de lămâie 
  • banane (preferențial)

Mod de preparare:

Pentru început, amestecăm gălbenușurile cu praful de sare, după care adăugăm și uleiul, amestecând în continuare, până la omogenizare.

     În alt bol, mixăm albușurile până când acestea își triplează volumul, adăugând zahărul, puțin câte puțin.

Cu o spatulă, luăm din spuma de albușuri, adăugând-o peste gălbenușuri, cu mișcări largi, până o încorporăm pe toată. În continuare, adăugăm făina, puțin câte puțin, cu aceleași mișcări largi, iar la final punem și praful de copt, stins cu zeama de lămâie.

Punem compoziția în forma de copt, unsă în prealabil cu ulei. după care o dăm la cuptor, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu spre mic, pentru aproximativ 45 de minute sau până trece testul scobitorii.

Fiindcă aveam și câteva banane foarte coapte, le-am tăiat în jumătăți și le-am scufundat în compoziție. La final mi-a părut rău că nu am pus mai multe, fiindcă au fost delicioase.

Pentru decor, am realizat o frișcă din smântână de țară, la care am adăugat puțin întăritor și 2-3 linguri de zahăr pudră.

Rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. Am făcut rapid fotografiile, pentru că la fel de rapid s-a și savurat apoi.

Puteți face checul pufos în tăvile clasice, eu am vrut doar să testez această formă, care, apropo, are diametrul de 28 cm.

Pupici!

Mădălina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *