Prăjitură cu cireșe

Fiind sezonul cireșelor, nu se putea să-l las să treacă fără să nu fac ceva delicios și rapid. Mi-a făcut cu ochiul varianta aceasta de prăjitură, așa că am și tradus-o pentru voi.

          Ingrediente

  • 270 grame cireșe fără sâmburi
  • 180 grame făină
  • 1 linguriță și jumătate cu praf de copt
  • 1/4 linguriță cu bicarbonat de sodiu
  • 1 ou întreg*
  • 1 gălbenuș*
  • 80 grame zahăr
  • coaja de la o jumătate de lămâie
  • o linguriță cu vanilie
  • 50 ml ulei vegetal
  • 125 ml iaurt*
  • 60 ml lapte*
  • 1 lingură zahăr vanilat (pentru acoperit cireșele)

*Trebuie scoase din frigider cu minim 30 de minute înainte de folosire.

         Mod de preparare

  1. Se preîncălzește cuptorul la 180°C și se pregătește o tavă cu diametrul de 20cm.
  2. Într-un bol se amestecă făina, praful de copt și bicarbonatul de sodiu.
  3. În alt bol mai încăpător se mixează oul și gălbenușul, împreună cu zahărul (aprox. 2-3 minute), se adaugă coaja de lămâie și vanilia, amestecând până la încorporare. Se încorporează și uleiul, apoi iaurtul și laptele. Treptat se adaugă și făina, cu mișcări largi, până se obține un aluat omogen.
  4. Jumătate din cantitatea de cireșe se amestecă în aluat și se toarnă totul în tava pregătită anterior. Cealaltă jumătate se așează deasupra și se presară o lingură de zahăr. Se dă la cuptor pentru aprox. 40-45 de minute sau până trece testul scobitorii.
  5. După ce se scoate din cuptor se lasă să se răcească complet înainte de servire. Se poate presăra zahăr pudră sau orice topping preferat.

 

Enjoy!

Mădă S. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *