Macrou în sos tomat la Crock-pot Express Multicooker

Am achiziționat acest multicooker de la Crock-pot cu câteva luni bune în urmă. Gătesc la el foarte des și vă spun cu mâna pe inimă faptul că este ca o mână cerească în bucătărie, în special atunci când ești constrâns de timp. Cu aparatul acesta nu ai cum să dai greș atunci când îți dorești ceva gustos, cu implicare minimă.

Și fiindcă de ceva timp sunt nevoită să exclud grăsimile nesănătoase din alimentație cât pot de mult, am început să înlocuiesc diferitele tipuri de cărnuri cu carnea de pește și de aceea la această rețetă am folosit doar următoarele ingrediente:

  • 4 bucăți de macrou
  • 2 cepe mari (una galbenă și una roșie)
  • 300 ml bulion
  • sare și piper

Mod de preparare:

Pentru început am curățat și am spălat bucățile de macrou. Le-am tăiat capetele și înotătoarele. Corpul l-am împărțit în câte 3 părți aproximativ egale, pe care le-am sărat bine și le-am lăsat la scurs, într-o sită. În acest timp am curățat, spălat și tăiat ceapa solzișori și am pregătit aparatul.

Fiindcă am sărit peste partea cu călitul cepei în ulei, unt sau orice altă sursă de grăsime, am preferat să fac totul deodată. Dacă doriți, puteți seta aparatul pe funcția BROWN/SAUTE pentru 5 minute, timp în care puteți căli ceapa și rumeni bucățile de pește.

Eu am adăugat în oala aparatului bucățile de macrou, ceapa și bulionul. Am folosit bulion de casă, care era destul de gros, așa că l-am mai subțiat cu puțina apă. Aparatul oricum va lăsa și el la rându-i lichid, datorat presiunii, așa că puteți omite această subțiere. Am condimentat din nou cu sare și piper și am amestecat totul. Am închis capacul, rotind din poziția deschis spre poziția închis. Am verificat supapa pentru aburi, ce trebuie să fie închisă.

Am setat programul MEAT/STEW, presiunea HIGH, timp de gătire 30 de minute.

Cât timp aparatul se încălzește, pe ecran apare HEAT, iar după semnalul sonor va apărea timpul setat pentru gătire.

Când timpul de gătire s-a terminat, se aude din nou un semnal sonor, după care aparatul intră automat pe modul KEEP WARM. Din acest moment mâncarea dumneavoastră va fi menținută caldă ore întregi, până când veți deschide capacul.

Pentru a deschide capacul, se eliberează supapa pentru aburi. Atenție, însă, nu eliberați această supapă niciodată cu mâna liberă. Ies aburi foarte fierbinți și de aceea trebuie să  folosiți ori o mănușă de bucătărie, ori coada unei linguri sau orice altceva care nu vă pune în contact direct cu aceasta! 

Se mai lasă capacul pus pentru câteva minute și apoi se va deschide cu grijă. Deși mânerul este rece, în momentul ridicării vor ieși aburi fierbinți.

Se servește cu orice doriți, sosul este genial, numai bine de înmuiat pâine proaspătă în el și nu numai.

Vă invit să testați această rețetă super rapidă și delicioasă, realizată cu doar câteva ingrediente.

Poftă mare!

Mădă S. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *